Mihai Viteazul

Mihai-Viteazul-ww

Citat-Mihai-Viteazu.png

Mihai Viteazul s-a nascut in anul 1558 si a murit in anul 1601. A fost domnitorul Țării Românești între anii  1593-1601. A fost numit drept  ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: Muntenia, Transilvania şi Moldova.

Cronicistul Radu Popescu menționează că

      “Acest Mihai Vodă, după ce au luat domnia, s-a numit că este fecior lui Pătrașcu Vodă, iar cu adevărat nu se știe, că nici un istoric de-ai noștri sau striin nu adeverează cine iaste și cum au luat domnia, fără cât din auz unul din altul așa dovedim, că mumă-sa au fost de la Oraș dela Floci, care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep (negustor), om mare și bogat den Poarta împărătească și în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme…”

 Consolidarea Unirii
Pentru a consolida Unirea, Mihai ia o serie de măsuri:

* adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile
* construieşte o biserică ortodoxă la Alba Iulia
* acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români
* numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.

 

27-romania-sub-mihai-viteazu
Harta Principatelor Romane sub domnia lui Mihai Viteazul, mai-septembrie 1600

La sfîrşitul anului 1588 devine stolnic al lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. Cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, Mihai a devenit voievod al Munteniei.

El adera la “Liga Sfânta” cerștina, din care la început făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana, iar după aceea a aderat și Transilvania.

    Politica interna

Mihai Viteazu a dat un “legământ” din care reiese ca țăranii dependenți rămâneau pe moșiile lor.

“Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihai, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.”

Advertisements

Ștefan cel Mare

170px-Constantin_Lecca_-_Stefan_cel_Mare

Ștefan al III-lea, sau  Ștefan cel Mare, născut în anul 1433, Borzești și decedat în anul 2 iulie 1504, Suceava,a fost fiul lui Bogdan al II-lea și domnitor al Moldovei între anii 1457 și 1504. A bătut recordul în ceea ce privește durata de domnie în Moldova, scorul fiind de 47 de ani. Acesta a devenit un erou popular datorita abilitaților și calităților lui politice, diplomatice și strategice, și datorita grijii lui acordate integrității tarii și dezvoltării culturii.

În cronica lui Grigore Ureche,” Letopiseţul Ţării Moldovei”, găsește un portret moral al domnitorului:

“Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă.”

]n timpul domniei lui, a luptat cu Imperiul Otoman, cu Regatul Poloniei și cu cel al Ungariei.

El a fost domnitorul care după fiecare lupta câștigate, a ridicat câte o biserica. A reușit sa ridice 44 de mănăstiri și biserici. El s-a îmbolnăvit de guta, I s-a amputate un picior la care a apărut o cangrena în urma rănii captate la asediul Chiliei din anul 1462.

Iară prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său…(Grigore Ureche)

220px-Moldova_(1483)-ro.svg
Moldova în timpul lui Ștefan cel Mare

 Relațiile cu Ungaria

După ce Ștefan cade de înțelegere cu regale Cazimir, acestuia ii este restituita cetatea Hotinului, ceea ce atrage atenția regelui Ungariei, Matei Corvin, dar nu într-un mod plăcut.

 

 Relațiile cu Țara Românească

În anul 1462 a avut lot primul conflict intre Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare. În timp ce Vlad Țepeș se afla cu armata în război cu turcii, Ștefan ataca Cetatea Chilia, moment în care acesta este grav lovit la picior. Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Albă și Chilia în 1465.

 Conflictul cu Imperiul Otoman

Ștefan a purtat războaie cu turcii timp de 10 ani iar după 1484 a pierdut definitive Cetatea Alba.

În anu 1474, Mahomed trimise în Moldova pe Suleiman Pasa cu 120000 de oameni, pentru a nimici armata lui Ștefan cel Mare, dar și pe el. Oștirea turcilor se destramă deoarece Ștefan a atacat pe neașteptate locul numit Podul Înalt, în ziua de 10 ianuarie 1475.

Ștefan cel Mare a fost confirmat ca cel mai mare domnitor al Moldovei, gratie victoriilor lui, a domniei lui de lunga durata și datorita dezvoltării tarii.

 

Vlad Țepeș

vlad-tepes-impaler-dracula

Vlad Țepeș, născut în anul 1431 și decedat în anul 1476, a fost domnitor între anii:img_1272.jpg

El s-a născut în Sighișoara, tatăl lui fiind Vlad Dracul. A fost căsătorit de trei ori, și a avut cinci copii (patru băieți și o fata)


Originea supranumelui „Dracula” și a poreclei „Țepeș”

“Țepeș” provine din actele frecvente de execuție ale domnitorului, chiar turcii numindu-l “Printul Țepeș”

“Dracul” sau “Dracula” provine de la numele tatălui lui, care a primit Ordinul Dragonului. Acest ordin avea scopul de a apăra creștinismului și cruciada contra turcilor otomani. Conform sasilor din Transilvania, domnitorul ordona ca negustorii transilvaneni care nu respectau regulule sale comerciale sa fie jupuiti de piele, ciopartiti, arsi spanzurati, decapitati, fierti, orbiti strangulati, batuti in cuie, li se taiau urechile, limba, nasul, erau ingropati e vii, etc. dar cea mai folosita metoda, care ii aducea multa placere domnitorului, era trasul in teapa.

170px-DragonOrder_badge
Ordinul Dragonului

images

 


Politica externa a lui Vlad Tepes

– Papa urma să susţină războiul cu 100.000 de ducaţi, iar Matei Corvin cu 40.000 galbeni, sumă suficientă pentru a echipa 12.000 de oameni şi 10 nave de război

– în 1460 Vlad Ţepeş încheie o alianţă cu regele Ungariei

– prin diacul Porţii, Catavolinos, Vlad Ţepeş este chemat la Constantinopol, în vreme ce Hamza Paşa din Vidin are misiunea să-l prindă “fie cu vicleşug” fie cu alt chip

– 1461-1462 Vlad Ţepeş a organizat campania surpriză din sudul Dunării

– a fost devastată o întinsă regiune între Obluciţa şi Novoe Selo şi de la vărsarea Dunării până la Rahova

– prin vicleşug cetatea Nicopole şi-a deschis porţile

– au pierit peste 20.000 turci, ceea ce face explicabilă groaza produsă de această campanie de pedepsire.

În scrisoarea din 11 februarie 1462, Vlad Ţepeş recunoaşte că “a călcat pacea cu turcii” şi că sultanul a stins toate neînţelegerile cu ceilalţi, căci “toată furia şi mânia şi-o îndreaptă asupra noastră”. în urma ajutorului cerut Matei Corvin l-a asigurat că-i va veni în sprijin, la 4 martie 1462, a părăsit Buda la sfârşitul lui august când campania era de mult încheiată .

La sârşitul lui aprilie, începutul lui mai 1462 Mehmed al II-lea se îndrepta spre a cuceri Chilia cu un efectiv de:
– 60.000 luptători
– o trupă navală transportată de 25 trireme
– 150 de alte vase.

Efectivele domnului valah nu depăşeau 30.000 oşteni

– la 15 iunie 1462, în dreptul cetăţii Tumu, Vlad Ţepeş încerca să oprească transbordarea trupelor turceşti, fără a reuşi

– la 4 iunie 1462 ostile otomane se îndreapă spre Târgovişte

– Vlad a pustiit totul în calea invadatorilor, silindu-i se sufere de foame şi sete

– 16 – 17 iunie 1462 are loc atacul nocturn, fără a se atinge scopul domnul a
pricinuit grele pierderi turcilor care se retrag în dezordine

– victoria consacra independenţa statului valah

Se deschideau două opţiuni: continuarea luptei cu sacrificii imprevizibile sau acceptarea supunerii. S-a acceptat a doua situaţie prin venirea la tron a lui Radu cel Frumos, interpusul turcilor.

La 15 august 1462 era acceptat şi de Transilvania Vlad Ţepeş este arestat şi întemniţat la Buda. Îşi reia tronul ajutat de Ştefan cel Mare pentru o lună, la 26 noiembrie 1476, după care o conspiraţie boierească a pus capăt domniei şi vieţii sale.

Iancu de Hunedoara

200px-Iancu_Hunedoara
Iancu de Hunedoara

        Iancu de Hunedoara (zis si Ioan de Hunedoara sau Iancu Corvin) s-a născut în anul aproximativ 1407 și a decedat în  11 august 1456.  El a fost voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, având cetățenie maghiară.

      Ioan de Hunedoara, mare nobil al regatului Ungariei, își avea domeniul feudal la Hunedoara. El a castigat titluri de ban al Severinului (pe timpul cand s-a alaturat lui Albert de Austria), comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei, fiind unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.

i_de_hunedoara_html_1f08dcf5
Domeniul familiei lui Iancu de Hunedoara, in timpul domniei lui

           În anul 1430, acesta a intrat în serviciile regelui Sigismund. a fost o perioada în care Iancu a dobândit multe dintre cunoștințele politice și militare.

        El a fost susținătorul campaniilor ofensive antiotomane, demonstrându-și calitățile militare în luptele din Serbia împotriva otomanilor încă din 1438. În anul 1441, după ce a obținut scaunul Transilvaniei, el a învins din nou o oaste a otomanilor, iar în 1442 a obținut o altă victorie la Sântimbru.

         Iancu de Hunedoara a ieșit victorios în lupta de la trecerea râului Morava, ocuparea oraşului Niş şi a Sofiei au deschis calea eliberării popoarelor din Balcani.

            Iancu l-a îndepărtat pe Vlad Dracul şi l-a impus pe Vladislav al II-lea. În 1453 Iancu se retrage din funcţia de guvernator.

           Iancu s-a alăturat în septembrie 1444 forțelor creștine și a înaintat la sud de Dunăre, îndreptându-se spre Varna. Aceasta cruciada s-a sfârșit cu un eșec, regele maghiar Vladislav folosind o tactica greșită, declanșând un atac nechibzuit. Otomanii au obținut astfel o victorie ușoară, intervenția lui Ioan de Hunedoara nemaiputând sa schimbe rezultatul bătăliei.

          Astfel, avem o lista cu bătăliile lui Iancu de Hunedoara

  1. 18 martie 1442: Bătălia de la Sântimbru.
  2. 2 martie 1442: Bătălia de la Sibiu.
  3. 2 septembrie 1442: Bătălia de la Ialomița.
  4. 20 noiembrie 1443: Bătălia de la Niš.
  5. 12 decembrie 1443: Bătălia de la Zlatiţa.
  6. 2 ianuarie 1444: Bătălia de la Ialovăţ.
  7. 10 noiembrie 1444: Bătălia de la Varna.
  8. august-octombrie 1445: Bătălia de la Dunăre.
  9. 17-19 octombrie 1446: Bătălia de la Kosovopolje (Câmpia Mierlei).
  10. 14 iulie 1456: Bătălia de la Szalânkemen.
  11. 4-23 iulie 1456: Bătălia de la Belgrad.

 

Alexandru cel Bun

     

Alexandru_cel_Bun_2p
Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei

 

 

     Alexandru cel Bun a fost fiul lui Roman I, care a decedat la 1 ianuarie 1432. El a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432.

     Potrivit lui Grigore Ureche, primul cronicar moldovean, Alexandru cel Bun a dus  Moldova  într-o perioada de dezvoltare economica, stimulând comerțul  prin actul atestat la Iași in 1408.

      Numele lui provine de la faptul ca a fost un domn pasnic, un gospodar. Moldova pe timpul dinastiei lui Alexandru cel mare se intindea pana la Marea Neagra, inclusiv Cetatea Alba la Nistru. 

     


  Politica interna

   Pe plan intern, Alexandru cel Bun a avut un rol important în sfera Bisericii și al administrației.

      El a reușit sa elimine conflictul purtat de el și Patriarhia din Constantinopol. Remarcabil este faptul ca Alexandru cel Bun a adus moaștele Sf. Ioan, martirizat de tătarii la Cetatea Alba (Crimeea),la Suceava. În continuare, el a înființat doua ierarhii noi, Episcopia Romanului și Episcopia Rădăuților.

     Atribuțiile dregătorilor privind progresul social și economic al tării, este stabilit de însuși Alexandru cel Bun.

   După cum spuneam mai sus, Alexandru a avut un rol semnificativ în dezvoltarea economica a tarii.

      El a reușit sa legalizeze legătura comerciala cu Polonia, dând avantaje negustorilor din Lvov în 1408, dar și cu Transilvania.


 Politica externă

     Datorita calităților lui de politician extrem de abil, domnitorul Moldovei a reușit sa tina echilibrul intre Ungaria și Polonia, prin recunoașterea suzeranității lui Vlatislav Kagello, care a încheiat tratate de pace în 1402, 1404, 1407, 1411 și 1415.

     Un mare pericol pentru Moldova îl reprezenta acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat în 15 martie 1412 la Lublau, reprezentând un acord de împărțire a unui teritoriu romanesc, Poloniei revenindu-i Suceava și Cetatea Alba, iar Ungariei Romanul și Chilia. În cele din urma acordul nu a fost pus în aplicare, datorita obligațiilor asumate de Alexandru cel Bun, prin recunoașterea suzeranității polone dar și datorita intereselor puternice dintre Polonia și Ungaria.

    În calitate de vasal, domnitorul Moldovei a trimis armata la Grundwald în 1410, respectiv Marienburg în 1422, pentru a lupta alături de armata poloneza contra teutonilor.

   În 1420, Chilia și Cetatea Alba sunt aparate de armata lui Alexandru cel Bun, restul Moldovei fiind atacata pe mare.

    Domnitorul Moldovei acorda sprijinul fratelui sau Vladislav Jagello, care dorește sa fondeze un mare stat lituanian, prin urmare a informării lui Alexandru în 1429 privind Tratatul de la Lublau.

      Acesta il ajuta pe Radu al II-lea Prasnaglava in 1422 sa ocupe tronul Țării Românești, dându-l jos pe Dan a II-lea, care era sprijinit de regele maghiar, iar în 1431 reușește sa-l instaleze pe Alexandru Aldea ca domnitor.

 

HDID7

 

Mircea cel Bătrân

220px-MirceatheElder
Mircea cel Bătrân

 Mircea cel Bătrân, născut în 1355, a fost domnitorul Tării Românești între anii  1386 -1394 și 1397-1418. El a fost născut de doamna Calinichia, iar tatăl lui a fost Radu I (domn al Țării Românești între aproximativ 1377-1383).

     Numele lui înseamnă Mircea cel Vechi, iar în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnitorilor ca în Occident, Mircea cel Bătrân a primit acest nume pentru a putea fii diferențiat de Mircea a II-lea (nepotul său) și Mircea Ciobanul (care a domnit în sec. al XVI-lea).

     După moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386, Mircea cel Bătrân preia conducerea într-un mod organizat, promovând astfel economia, armata, administrația și Biserica. El a echipat armata poate și pentru a putea face față amenințărilor externe.

250px-Wallachia_Mircea_the_Elder
Țara Românească în timpul lui Mircea cel Bătrân

      Mircea a pătruns într-un conflict cu Imperiul Otoman datorită contribuțiilor și sprijinului acordat popoarelor creștine din sudul Dunării. În 1395, Baiazid I (sau Fulgerul), un însemnat rival al lui Mircea cel Bătrân, a trecut Dunărea. În data de 17 mai 1395, armata Țării Românești înfrânge armata otomană într-un loc numit Rovine. Mircea cel Bătrân, după o luptă decisivă de lângă Argeș, abdică și se retrage în Transilvania. Un anumit Vlad este așezat de către otomani pe tronul Tării Românești care abia în anul 1397 va fi îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

În 1396 Mircea, fiind principe creștin vasal regelui maghiar, asista la cruciada anti-otomană.  Cruciada s-a încheiat deplorabil, după câteva reușite nesemnificative, cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie.
În 1397,dar și în anul 1400, Mircea cel Bătrân înfrânge categoric două incursiuni din Imperiul Otoman ce se întorceau peste Dunăre.
Mircea a organizat împreuna cu regele maghiar o campanie împotriva turcilor, în anul 1402, după ce a început sa aibă loc o perioada de anarhie în Imperiul Otoman, datorita înfrângerii lui Baiazid I de către Timur Lenk.

Abia în anul 1404 Mircea a reușit sa obțină tronul Dobrogei.

În 1408, după stăpânirea unui teritoriu întins, larg, îl va asocia pe fiul lui cel mare, Mihail.

Prin legile impuse de Mircea, economia tarii cunoaște o perioada de consolidare, sau de intensificare. Se adoptă un sistem bine întocmit, se emit monezi în cantități calculate și cu valori convenabile, dar se apelează și la apariția schimburilor cu tările vecine, cu care domnitorul a încheiat tratate în acest sens. Mircea cel Bătrân înființează noi surse de venit, dând oamenilor locuri de munca în domeniul agronomiei, și nu numai. La fel de organizat și bine pus la punct acționează domnitorul și când vorbim despre administrație, punând accentul pe sfatul boieresc, alcătuire predominant din dregătorii curții. Armata condusă de Mircea, organizată în oastea cea mare, este alcătuită în principal din ţărani, și oastea cea mică sau curtea. Totodata, Mircea a fondat câteva mănăstiri şi biserici în întreaga țară, care în timp eu devenit centre de cultură.

Pentru a putea păstra independenta Tării Românești, domnitorul a încheiat alianțe cu regele Ungariel. Mirdea a devenit vasalul regelui Ungariei, după cum spuneam si mai sus, care i-a cedat ducatele Fagaras, Amlas si banatul de Severin, dar și castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate. Mircea cel Bătrân a stabilit și cu Petru Musatin, voievodul Moldovei încă din 1389 o alianță, dar și cu Vladislav al II-lea al Poloniei, cea din urma sfârșindu-se cu un război intre cele doua tări. După întâlnirea de la Severin, relațiile dintre Ungaria și Țara Românească se înrăutățesc, Mircea cel Bătrân luând decizia de a reînnoii tratatul de la Polonia în 1410, pentru eventualele contracarări.

Domnitorul Țării Românești a avut relații bune cu vecinii din sudul Dunării. datorita căderii Dobrogei sub stăpânire otomana, Mircea își propune sa o alipească de Țara Românească în 1388.

      Mircea cel Bătrân a murit în anul 1418 și a fost înmormântat la Cozia, mănăstire construită însuși de el.